marți, 5 august 2008

Când torc pisicile

Se spune că pisicile au nouă vieţi. Nu pare să fie departe de adevăr.

Unii veterinari au observat capacitatea extraordinară de auto-vindecare a pisicilor, mult mai rapidă decât în cazul altor specii de animale. S-a pus de multe ori întrebarea "de ce torc pisicile" ?

Torsul apare numai la feline şi pare o activitate complet gratuită. Cercetări recente au evidenţiat rolul terapeutic al frecvenţelor de joasă intensitate. O serie întreagă de boli se pot vindeca prin expunerea la frecvenţe joase: rupturi de ligamente, afecţiuni respiratorii, afecţiuni reumatice, inflamaţii şi infecţii, ba chiar şi diabet. Există terapii complementare bazate pe această descoperire.
Aceste frecvenţe, conform cercetărilor moderne, pot contribui la tratarea bolilor mai sus amintite. Se spune că pisicile ar avea şi capacitatea să depisteze boala, chiar în faze incipiente, şi au tendinţa de a se aşeza să toarcă pe centrele energetice (de ex. în zona pieptului), pentru a determina vindecarea.
De asemenea, cei care au sau au avut o pisică, ştiu că de multe ori atunci când toarce, face şi un masaj uşor cu lăbuţele din faţă.
Se pare că egiptenii şi indienii cunoşteau foarte bine capacităţile terapeutice ale pisicilor şi de aceea le creşteau în număr atât de mare şi le acordau o protecţie deosebită, considerandu-le de natură divină.